Cu ani în urmă, în Belgia, un poliţist care păzea un pedofil, de curând arestat, a adormit, iar pedofilul a fugit. Imediat, ministrul de Interne şi-a dat demisia, considerându-se responsabil de neglijenţa subalternului său. Aţi văzut aşa ceva în România? S-au întâmplat neglijenţe, accidente, catastrofe de tot felul. Niciun ministru nu a considerat că are şi el o parte de răspundere pentru abaterile subalternilor săi şi că ar trebui să demisioneze. Acum, de curând, când s-a produs tragedia de la Maternitatea din Giuleşti, ministrul Sănătăţii nu numai că nu a demisionat, dar nici măcar nu s-a dus să vadă ce s-a întâmplat la locul dezastrului. Într-un interviu ce i-a fost luat la TVR 1 era atât de detaşat, încât se putea crede că Maternitatea din Giuleşti se află în altă ţară.
Cum se explică o astfel de atitudine, comună tuturor miniştrilor postdecembrişti? (În perioada comunistă, "eliberarea din funcţie la cerere" era rară şi, de regulă, ea ascundea căderea în dizgraţie).
Două sunt - în opinia noastră - cauzele principale. Mai întâi, miniştrii consideră că ocupă funcţia nu pentru că au o datorie faţă de ţară, ci faţă de partidul care i-a propulsat (din acest punct de vedere, jurământul depus la preluarea funcţiei este o inutilă ceremonie derizorie). A sluji interesele de partid, de gaşcă, de mafie, este crezul miniştrilor. Ţara? Poporul? Dă-i în mă-sa! Nu mă interesează.
Întotdeauna există alibilul, repetat până la greaţă, "greaua moştenire a trecutului". "Ce vină am eu? Aşa am moştenit de la predecesor!" Iorga avea perfectă dreptate când a numit partidele asociaţii clientelare de exploatare a banului public. Este ceea ce vedem în fiecare zi.
A doua cauză a responsabilităţii ministeriale este absenţa spiritului civic. El este produsul unui lung proces istoric, desfăşurat - ca în Occident - într-un autentic mediu urban. Spiritul civic înseamnă, în esenţă, solidaritate şi responsabilitate, aşa cum exista în comunităţile urbane medievale. Noi, românii, nu am avut oraşe adevărate (Braşovul, Sibiul, Bistriţa sunt opera saşilor). În Vechiul Regat, oraşele erau nişte sate mai mari. Masa ţărănească nu a fost pătrunsă - nu avea cum să fie - de spiritul civic. Am rămas un popor de ţărani, chiar dacă ţăranii s-au mutat în blocuri. Moştenirea ţărănească, metamorfozată în mahalagism, ne sufocă.
Miniştrii nu au nici sentimentul solidarităţii, nici al responsabilităţii în raport cu subalternii lor. Consideră că ei, ajunşi în fotoliile ministeriale, nu au nimic de a face cu pleava slujbaşilor. Dacă greşesc, e treaba lor, numai a lor. Casele, maşinile, călătoriile sunt preocupările de căpetenie ale celor care ar trebui să fie primii slujbaşi ai statului.
P.S. Episodul cu James Bond-ul român de la Moscova arată câtă dreptate avea Caragiale când, prin gura lui Caţavencu, spunea că dacă toţi au faliţii lor şi noi trebuie să avem faliţii noştri. Doar că această armată de faliţi, proveniţi din tot felul de servicii secrete, care îşi inventă activităţi numai pentru a-şi justifica lefuri nemeritate, sunt nişte căpuşe pe trupul poporului român. Dacă e să facem economii, reducerile aici trebuie făcute, în primul rând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu